Ion Țiriac, gest impresionant pentru Turcia. Miliardarul a donat 15 milioane de euro. ”Probabil că o să mă certe”

de: Beatrice Dumitru
14 12. 2023

Ion Țiriac este al doilea cel mai bogat român și face multe acte de caritate, dar nu vrea să iasă în evidență cu aceste lucruri. El a făcut un gest impresionant pentru Turcia, țară devastată de un cutremur la începutul acestui an, iar totul a ieșit la iveală abia acum.

Gestul de 15 milioane de euro al lui Ion Țiriac

Pe 6 februarie, Turcia era lovită de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter. Mișcarea tectonică a fost urmată de numeroase replici, iar Siria a fost și ea grav afectată. 46.000 de persoane și-au pierdut viața și sute de mii de locuințe au fost puse la pâmânt din cauza seismului considerat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ”cea mai mare catastrofă naturală într-un secol în Europa”.

În urma acestui dezastru, miliardarul Ion Țiriac nu a stat pe gânduri și a întins o mână de ajutor Turciei. Omul de afaceri, al doilea în topul celor mai bogași români a scos din cont 15.000.000 de euro și i-a donat țării devastată de cutremur, după cum a dezvăluit acum actorul și producătorul Codin Maticiuc. 14 milioane de persoane au fost afectate de seism, iar pagubele au fost estimate la 34 miliarde de dolari.

Turcia a fost lovită de un cutremur devastator pe 6 februarie 2023.

Țiriac nu vorbește despre lucrul ăsta. Când a fost cutremurul în Turcia, a trimis… nu știu, 10-15 milioane. Dacă ar fi făcut public… el nu o face, o fac eu acum și probabil că o să mă certe.

Inițial, a vrut să construiască un sat cu mâna lui, cu bani. Să vină direct: ‘Bă, fac aici un sat, unde au căzut alea‘”, a dezvăluit Codin Maticiuc, în podcastul lui Jorge.

Ce avere are Ion Țiriac

Jurnaliștii de la Forbes au întocmit o actualizare a clasamentului celor mai bogați oameni de pe planetă și s-au axat și pe țara noastră. Cu o avere estimată la două miliarde de dolari, Ion Țiriac a pierdut poziția de lider în topul miliardarilor români.

Omul de afaceri nu mai este cel mai bogat român al momentului. Potrivit ierarhiei publicației, Ion Țiriac a fost detronat de către Daniel Dineș (51 de ani), a cărui avere a fost estimată la valoarea de 2,1 miliarde de dolari.

Citește și: Ion Țiriac a dezvăluit cum a rămas fără una dintre cele valoroase mașini din colecția sa: ”A venit și mi-a luat-o”

Ion Ţiriac are trei moștenitori legitimi. Ion Alexandru Ţiriac, Karim Mihai Ţiriac şi Ioana Natalia Ţiriac, dar a dezvăluit că are, în total, 33 de copii şi că îşi va împărţi averea în 33 de părţi legale.

Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum din ce motiv. Am trei copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă”, a declarat, în trecut,  Ion Țiriac.

Citește și: Pe ce a cheltuit Ion Țiriac sume imense de bani: ”Mă costa mai mult decât toată echipa de fotbal”

Ion Țiriac, cel care a intrat recent puternic și pe piața de energie, se află pe locul 1486 în topul bogaţilor lumii. În afară de Dineș și de fostul tenismen, topul ceor mai bogați români este completat de Dragoș Pavăl, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de dolari, Ion Stoica, cu 1,2 miliarde de dolari şi Matei Zaharia, care are 1,2 miliarde de dolari.